România anilor 1934 văzută in paginile revistei "National Geographic"

Acum aproape optzeci de ani National Geographic Magazine, SUA, dedica doua numere “Romaniei vrajite”, o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, obiceiuri strabune, ospitalitate rar intalnita si un Bucuresti ce “aduce un pic si cu New York”. Descrieri ce trezesc melancolie, zambet, dar si o oarecare tristete, fotografii "de colectie" ce înfioara.
Doua numere National Geographic de peste 120 de pagini, pline de fotografii preponderent alb-negru, publicitate la vechi masini Plymouth, frigidere General Electric sau predecesorii “conversilor”, Keds, au ca main story Romania.
O Romanie cu Basarabia lipita de “patria muma”, o Romanie pitoreasca plina de folclor si oameni ospitalieri dar si de nelipsitii tigani mai mult sau mai putin nomazi ce erau deja pripasiti pe meleagurile natale. Se pare ca in acea perioada National Geographic scria articole mult mai ample decat in prezent, cu (si) mai multe fotografii, acoperind atat partile importante din istoria unui popor cat si geografia sa, observatii la nivel personal dar si obiectiv despre oameni, cladiri si obiceiuri.
In 1934, o echipa National Geographic incearca sa ajunga, intr-o masina ce acum este considerata in mod clar “de epoca”, in orasul Sibiu. Era dimineata, praful de sub roti se ridica inalt in timp ce, alene, taranii romani isi manau vitele la pascut. Nu a durat insa mult pana cand masina temerarilor americani s-a impotmolit intr-una din gropile ce inca ne fac faimosi in Europa si in prezent.
Chiar si cu ajutorul mai multor trecatori nu au putut despotmoli masina asa ca au trebuit sa înopteze în ea, sub ochii curiosi ai trecatorilor si ai câinilor ce nu pareau prea încântati de prezenta straina. A doua zi insa, cu ajutorul unei duzini de oameni si a unei pereche de cai, au reusit sa scoata autovehiculul din sant si sa porneasca la drum, nu înainte de a fi “omeniti” de români cu câteva felii de pâine si miere, “mana cereasca” pentru ei.
Asa începe articolul de peste 50 de pagini dedicat României, în anul 1934. Un început care, probabil, s-ar potrivi si în prezent, daca ai încerca sa treci prin anumite catune pierdute de lume, de printre dealuri, unde strazile nu au auzit de pavaj si unde taranul român înca mâna caruta cu boi pe poteci de padure.

Echipa National Geographic avea sa petreaca mai multe luni în România, pentru a observa cât mai multe lucruri relevante despre tara.
Autorii articolului remarca înca din prima pagina influentele culturale ale tuturor cotropitorilor ce au invadat, cu sau fara succes, tara noastra de-a lungul secolelor – romanii, hunii, tatarii, turcii - toti si-au lasat marca asupra poporului.
Bucurestiul acelor vremuri era parca rupt complet de restul tarii, remarca autorii articolului. “Desi Paris poate reprezenta Franta, Bucurestiul nu prea se potriveste cu restul României. Aceasta capitala nu are aproape nimic în comun cu restul tarii. Este un oras vesel, cosmopolit, deseori numit «Micul Paris» din Balcani”. Arcul de Triumf era deja înaltat, construit cu ocazia încoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
“Strazile orasului sunt aglomerate cu femei frumoase si îmbracate cu gust, ofiterii de politie stralucesc în uniformele lor iar strainii contrasteaza uneori cu tiganii jerpeliti si taranii români îmbracati în portul lor traditional. Restaurantele si cafenelele, aproape tot timpul pline, rasuna pâna în strada de dialoguri politice si bârfe”, noteaza National Geographic 1934.
La fel ca schimbarea garzii din Paris, care are loc si în prezent, aveau loc si în Bucurestiul acelei vremi parade militare regale, deschiderea Parlamentului de catre rege si o defilare demna de orice basm de Petre Ispirescu – caleasca regala, cu sase cai albi, strabateau strazile orasului sub privirile uimite ale trecatorilor.
“Iarna ni s-a parut amuzant sa închiriem o sanie cu zurgalai mânata de cai si condusa de un birjar cu o caciula mare de blana si mantie de catifea. Înca mai sunt câtiva birjari ce traiesc în Bucuresti si care se numesc Scopiti, acum aproape pe cale de disparitie. Acestor barbati li se permitea sa se casatoreasca dar la nasterea primului lor copil, acesta este sterilizat”.
In acele vremuri George Enescu încânta înca România cu rapsodiile sale (el a decedat in 1955 – n.r.) si era asteptat “cu casa închisa” si la Bucuresti. Per total, muzica buna strabatea strazile Capitalei tarii. “Am ascultat un dans fascinant al tiganilor, compus de un muzician român foarte popular si care poate rivaliza cu oricare din lume. Îl cheama Enescu, compozitor si violonist ce este asteptat în multe orase din Europa si America, dar nu cu mai multa iubire decât în tara natala. El îi încânta pe bucuresteni cu concertele sale în fiecare an”, noteaza National Geographic.
Pe malul Dâmbovitei se întindea în perioada interbelica o piata mare unde comerciantii, ambulanti sau ce închiriau magazine, însirau marfurile. Pentru ca multi nu stiau sa citeasca, multe magazine aveau atârnate placi cu produsele ce puteau fi gasite si cumparate înauntru.
În jurul Bucurestiului, terenurile semanau cu cele din Kansas, de unde venea echipa National Geographic. România era una dintre putinele tari din Europa unde taranii purtau în mod curent haine populare. “Taranii români sunt întotdeauna extrem de placuti. Tot timpul politicosi, veseli, muncesc mult desi deseori ineficient. Muncesc mult în padure si pe câmpii, pe ogoare, dar într-o maniera primitiva, folosind uneltele stramosilor lor”, noteaza National Geographic, editia SUA din 1934.
“In Predeal, unde am stat la o mica vila, am fost impresionati de modul de a spala al românilor. Aruncau hainele într-un cazan mare unde duceau apa aproape de clocot apoi le scoteau si le frecau de lemne speciale. Desi foarte rudimentar, hainele au iesit cum nu se poate de albe si curate. Apoi, cu un fier încalzit cu carbuni, le-au calcat si au iesit mai bine chiar decât cu aparatele electrice de care gospodinele din America sunt atât de dependente”.
Din punct de vedere politic, dupa Primul Razboi Mondial, România a ales precum majoritatea tarilor din regiunea “partea de Est”.
Marii proprietari au fost expropriati si hectare întregi au fost date taranilor pe bani putini. Rezultatul a fost ca acestora din urma le-a fost data mai multa putere ca niciodata. Marilor proprietari le-au fost oferite obligatiuni în schimbul terenurilor însa dupa 1926 moneda nationala s-a depreciat puternic asa ca acestea nu mai valorau aproape nimic la acea data.
Taberele de tigani

În acele vremuri, tiganii înaltau multe tabere în Delta Dunarii. “De departe, tiganii pot parea un popor nomad romantic, placut. De aproape însa, când îi vezi mizerabili si îmbracati în cârpe rupte, realizezi cât de departe este realitatea de mistic. Însa muzica lor este minunata. La aproape orice colt de strada poti întâlni câte unul care este gata sa îti cânte melodii din vioara pentru câtiva lei”.
“Iarna mi-era mila de copiii tigani care, pe jumatate goi, cerseau la un colt de strada. M-am lecuit însa repede dupa ce i-am vazut pe doi dintre ei râzând fericiti si zdranganind buzunarele pline de bani”. Unele lucruri, se pare, nu se schimba nici cu trecerea deceniilor.
Constanta, cel mai mare port al tarii, pastra înca urme ale ocupatiei turce, mai ales în hainele unora dintre muncitorii de acolo. “România era tara cu cea mai ridicata productie de petrol din lume, fiind întrecuta doar în 1932 de SUA, Uniunea Sovietica si Venezuela. Mii de barili de petrol sunt încarcati si trimisi spre export din Constanta, Galati si Braila”, nota National Geographic. Din pacate, în 1934. Principalele piete de desfacere pentru petrol erau Turcia, Egipt, porturile Mediteraneene dar si din Europa de Vest. Din Constanta se livrau si cantitati foarte mari de grâne.
Înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, Balcic facea parte, de asemenea, din România. Acolo Regina Maria “a construit un superb palat de vara ale carei gradini sunt minunea coastei de est. Ne-a placut si Eforia, o statiune relativ primitiva dar unde am putut face baie în Marea Neagra, uitandu-ne la infinit la culorile în schimbare ale apei”.
La Vâlcov, autorii National Geographic au fost încântati sa descopere “un pamânt mai rusesc decât în Rusia”.
“Valcov este ca o mica Venetie, canale de apa strabatand orasul pe toata lungimea lui. Pescarii pleaca la rasarit si se intorc la apus cu barcile pline de pesti. Pe sezon sunt prinse circa 18.000 de kilograme de peste, dintre care circa 5.000 kg sunt sturioni care ofera caviar, valoros. La New York, pretul pentru micile oua negre este foarte ridicat. Acesta era locul cel mai bogat în caviar din Rusia pâna când Basarabia a devenit din nou parte componenta din România în 1918”, subliniaza autorii articolului.
Transilvania interbelica

“Odata ce am intrat în câteva orase din Transilvania, diferentele au devenit clare deoarece aceasta provincie, cândva parte din Austro-Ungaria, a decis sa devina parte din România dupa razboi. Se pot vedea costume unguresti si saxone purtate de barbati înalti cu trasaturi maghiare. Deseori arhitectura este diferita de restul României, casele având o alura germanica. Peste tot, semnele sunt în trei limbi – româna, germana si ungureste”.
Autorii articolului descriu, în cuvinte de lauda, Brasovul si a sa “Biserica Neagra” plina de carpete turcesti rare, dar si Sibiul (Hermannstadt) cu cladiri frumoase, muzee si biblioteci care atrag multi oameni de cultura si Sighisoara, “adevarata bijuterie, fortareata medievala pastrata aproape intacta de-a lungul timpului”.
“Ar fi un pacat sa mergi în România cu trenul. Daca mergi cu automobilul, desi s-ar putea sa ai probleme cu strazile si indicatoarele, te poti bucura de privelisti minunate si, de asemenea, de ospitalitatea oamenilor. Deseori este bine sa manânci feluri traditionale, cum ar fi asa-zisele «sarmale» cu «mamaliga». Aceasta din urma este considerata mâncarea saracilor în România”.
Mergând cu masina prin Transilvania, autorii National Geographic au gasit reminiscente (între timp disparute) ale tribului Turanian, trib învaluit în mister. Se presupune ca acestia ar fi facut parte din armatele cotropitorului Attila, ale carui hoarde se retrageau în est.”Casele acestora sunt construite din busteni si portile din lemn aduc în mod clar aminte de civilizatiile asiatice. Ne-a fost greu sa ne descurcam în aceasta zona pentru ca multi nu vorbeau nici româna nici engleza”.
În calatoria lor spre Moldova, echipa National Geographic a nimerit într-un catun “de patru-cinci case” unde se sarbatorea o nunta.
“Erau atât de curati, fericiti, fara nicio grija, încât problemele financiare si Marea Depresiune (terminata in 1933 – n.r.) pare sa fie la milioane de mile distanta. Erau aratosi în hainele lor de sarbatoare, cele mai frumoase pe care le-am vazut în România”.
Autorii remarca si croiala hainelor, a broderiilor si subliniaza ca “întreaga lume” cunoaste maiestria românilor în cusatura, croiala sau pictura populara. În acea vreme, haine croite în lungile ierni se vindeau la preturi mari peste tot în lume. “Olaritul este la fel de primitiv dar si minunat ca cel al nativilor indieni din America”.
Moldova si minunile sale (inca) ascunse Europei

Segmentul din articolul publicat in 1934 privitor la regiunea de nord-est a Romaniei se potriveste foarte bine si în 2012. O serie de întrebari retorice ar trebui, probabil, sa dea de gândi Ministerului Turismului.
“Dar ce stie lumea despre bogatia bogatiilor arhitecturale si artistice din România – manastirile medievale, fortificate? De ce nu vin turistii aici sa se bucure de frumusetile monumentelor bizantine, asa cum se duc sa vada moscheile din Istanbul, de exemplu? De ce atât de putini oameni au vizitat si au povestit despre manastirile ce înglobeaza atâta istorie si legenda? Simt ca însusi poporul român este putin constient de valorile pe care le are în Moldova, de manastirile ce salasuiesc acolo”.
Autorii articolului au facut atunci, poate cea mai buna reclama posibila României descriind, în termeni aproape poetici, senzatiile traite la vederea minunatiilor vazute în Bucovina si Moldova. Manastirile înaltate de Stefan cel Mare, unicul albastru de Voronet si picturile de o minutiozitate remarcabila sunt considerate “remarcabile si aproape de incredibil”. Mai mult, locul în care domnitorii de alta data le înaltau era “linistit, departe de orase”, astfel încât linistea era ca dintr-un templu. Legenda sagetii lui Stefan cel Mare si a copacului unde s-a înaltat ulterior Putna este descrisa exact cum o citeam când eram copii.
La Sucevita traia pe atunci un preot care, considera autorii, era probabil “oaia neagra” a tagmei sale. El avea o pisica neagra pe care o striga “Satana”. Venea si pleca atunci când îi spunea preotul, asa cum sta bine oricarui animal de casa.
Din alte regiuni, autorii descriu în aceiasi termeni si Manastirile Neamtu si Cozia, precum si bibliile rare pe care le gazduiau. Descrierea preotului care, cu piosenie, batea în clopot cu regularitate, impresioneaza.
Autorii încheie articolul, în cea mai mare parte pozitiv, pe un ton elogiator care, probabil, nu ar strica nici în prezent.
“Si astfel, în vaile adânci pline de fagi si stejari si pe crestele înalte ale Carpatilor, se afla aceste rare comori de o frumusete incomparabila, învaluite într-o atmosfera de romanta legendar-medievala ce abia asteapta sa încânte pe cel ce are curiozitatea sa le caute”.


__._,_.___